Un record vechi de 63 de ani

Dixie Dean a marcat în anii ’20 pentru Everton și naționala Angliei 67 de goluri într-un singur sezon. Recordul absolut din campionatul României este de asemenea unul de povestit nepoților. Și nu vorbim aici nici despre Mateuț, nici despre Dudu Georgescu și nici despre Cămătaru. Toți cei enumerați au reușit să devină golgheterii țării noastre cu peste 40 de goluri, dar performanțele lor au fost percepute drept unele măsluite de interesele vremii. Chiar și așa, nici unul dintre ei nu a reușit să doboare recordul stabilit în 1948 de Ladislau Bonyhadi. Un atacant de care puțini au auzit, a înscris atunci 49 de goluri pentru UTA!

Cu un an înainte marcase “doar” 26 de goluri și câștiga primul titlu de golgheter al României. În total, atacantul născut în Ungaria, la Bonyhad, a evoluat în numai 54 de meciuri în prima ligă pentru UTA, dar a punctat de 80 de ori! În trei ani. În 1949, la numai 26 de ani a ales să plece în Ungaria la formații de eșalon inferior. Totuși, și-a trecut în palmares două titluri cu UTA, dar și o cupă internă, iar la nivel de primă reprezentativă a ales România, pentru care a jucat de trei ori între 1947 și 1948, fără a reuși să își treacă numele pe lista marcatorilor. Interesant este că, Bonyhadi a mai jucat 41 de meciuri și pentru CA Cluj (ulterior Ferar Cluj, echipă desființată în 1948) între 1941 și 1944, dar fără să reușească să înscrie măcar odată!

Cel care s-a născut pe 25 martie 1923 ocupă un onorant loc 20 în clasamentul al time al RSSSF, din punct de vedere al golurilor marcate într-un singur sezon. Pe aceeași treaptă se situează doi jucători uriași: Pele, care a reușit aceeași performanță în 1965 și Uwe Seeler, cel care a marcat 49 de goluri în sezonul 1959-1960 de Bundesliga. În plus, Bonyhadi este al doilea marcator all time în istoria celor de la UTA, fiind depășit doar de Ladislau Brosovszky, autor a 100 de goluri, dar în 314 partide pe care le-a jucat cu arădenii în prima divizie. A fost unul dintre primii jucători emblematici ai clubului arădean, având în vedere că el a ajuns la UTA în 1946, la numai un an după ce formația a luat ființă.

Acest articol a fost publicat în Campioni și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s