Lacrimi de liliac

În 2001, după ce Valencia pierdea a doua finală consecutivă de Liga Campionilor, un om plângea mai mult decât oricine altcineva: Santiago Canizares. Imaginea cu portarul spaniol suferind precum un copil a făcut înconjurul lumii, dar acel moment nu a fost singurul în care jucătorul a avut ghinion de-a lungul carierei sale profesioniste.

Canizares s-a născut pe 18 decembrie 1969, iar la 16 ani a ajuns în curtea lui Real Madrid. Chiar dacă a stat la club până în 1998, portarul nu a avut prea mult ocazia să joace titular, fiind adesea împrumutat la formații precum Merida, Elche și Celta Vigo. Abia în sezonul 1997-1998 a prins cheag la “galactici” și a evoluat în 34 de partide, dar nu și în finala Ligii Campionilor, pe care Real Madrid a câștigat-o cu 1-0 în fața lui Juventus. Canizares devenise campion european, dar nu se putea bucura de acest succes din teren. Realizând că a pierdut din nou duelul pentru titularizare cu Bodo Illgner, spaniolul a ales să semneze cu Valencia, echipă pentru care avea să joace fix zece sezoane, în 418 meciuri, bifate în toate competițiile. A câștigat de două ori Primera (2002 și 2004), de două ori Cupa Regelui Spaniei (1999 și 2008), Cupa UEFA (2004) și Supercupa Europei (2004), dar piesele de rezistență le reprezintă cele două finale de Liga Campionilor pe care le-a bifat în 2000 și 2001.

În acea perioadă, formatul competiției era unul foarte solicitant, fiindcă trebuia să treci de două faze ale grupelor. Valencia reușise mereu, iar în 2000 bifa primul ultim act din istoria clubului. Real Madrid s-a impus atunci cu un categoric 3-0, dar în sezonul următor lucrurile stăteau însă altfel. “Liliecii” acumulaseră experiență și păreau că au șanse importante să treacă de Bayern Munchen în finală. Canizares a apărat un penalty în timpul regulamentar, dar primele 90 de minute s-au terminat 1-1. Culmea, în urma a două goluri marcate tot din lovituri de la 11 metri. Prelungirile nu au mai adus niciun gol, așa că s-a trecut la departajări. Într-un final Bayern a triumfat, iar după ce a realizat că totul este terminat, Canizares a început să plângă cât pentru toată echipa. Se afla la apogeul carierei, dar nu se putea bucura de câștigarea Ligii Campionilor din postura de jucător care își aduce aportul din teren.

Și cum un ghinion nu vine niciodată singur, Canizares poate acuza un destin potrivnic și atunci când vine vorba despre echipa națională, chiar dacă a bifat 46 de selecții pentru prima reprezentativă. A debutat în 1993, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale, după ce titularul Zubizarreta fusese eliminat. Santiago s-a descurcat excelent împotriva Danemarcei, reușind să nu primească gol, iar la final scorul de 1-0 a însemnat calificarea echipei Spaniei pentru turneul final din SUA, tocmai în dauna formației învinse. Un debut de mare succes nu i-a asigurat și locul de titular, chiar dacă a evoluat o partidă și la Cupa Mondială, ca urmare a suspendării de un meci a lui Zubizarreta. De altfel, Canizares a stat cinci ani în umbra fostului portar al Barcelonei. Când acesta s-a retras, în 1998, se părea că noul portar al Valenciei va prelua fără probleme locul de titular în națională. Acest lucru s-a și întâmplat la Euro 2000, iar forma sa din ce în ce mai bună îl recomandau ca primă opțiune și pentru Cupa Mondială. Totul părea rezolvat, dar asemenea lui Buffon în 2000, Santiago a devenit indisponibil cu puțin timp înainte de începerea competiției. Nu și-a rupt mâna, ci și-a secționat un tendon, după ce a încercat să oprească cu piciorul, o sticlă de after-shave, aflată în cădere! Aceasta s-a spart, iar câteva cioburi i-au făcut praf tendonul. Astfel, la 21 de ani, Casillas avea să devină titular incontestabil în naționala Spaniei. Da, incontestabil, fiindcă ulterior Canizares nu avea să mai devină numărul unu. Totuși, fostul goalkeeper al Valenciei a primit o reparație morală, jucând într-o partidă la Cupa Mondială din 2006. S-a retras de la prima reprezentativă la 37 de ani, cu doar doi înainte ca Spania să devină campioană europeană.

Chiar dacă marele Schmeichel îl cataloga în 2004, drept cel mai bun portar din lume, Canizares nu a bifat decât cinci meciuri la turneele finale. Asta în condițiile în care a fost în lotul Spaniei, la șase ampionate mondiale și europene!

Acest articol a fost publicat în Portari și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s