De pe plajă, pe terenurile Bundesligii!

Am vorbit într-un alt material despre Tasmania Berlin, dar fiindcă acolo nu am pomenit decât rezultatele clubului în ediția 1965-1966 a Bundesligii, acum voi detalia puțin și felul în care echipa și-a câștigat dreptul de a juca în primul eșalon german. Totul a început în vara lui 1965, când Hans-Gunter “Atze” Becker, căpitanul formației se afla în concediu, pe plajă. Un prieten a venit în mare viteză pentru a-i da o veste incredibilă: “- Radio Luxemburg tocmai a anunțat că trebuie să te întorci de urgență acasă, fiindcă veți juca în Bundesliga!”

Ce se întâmplase de fapt? Un important scandal lovise Bundesliga în cel de-al doilea sezon de existență al competiției (1964-1965). Federația germană stabilise o sumă limită pe care echipele o puteau cheltui cu salariul unui jucător, dar cei de la Hertha Berlin, pentru a dribla acest prag, falsificaseră unele acte, iar în momentul în care au fost prinși au protestat vehement. Ei susțineau că această practică era una frecvent întâlnită în rândul membrelor Bundesligii! Dar instanțele sportive nemțești au fost nemiloase și au retrogradat-o pe Hertha în Regionalliga (liga secundă pe atunci). Decizia s-a dovedit una destul de delicată, fiindcă campionatul rămăsese fără nicio echipă din Berlin, lucru de neacceptat, astfel că un nou club din capitală trebuia să-și facă apariția pe harta primului eșalon. Dar care? Campioana ligii regionale, Tennis Borussia Berlin, ratase deja barajul de promovare în Bundesliga, iar ocupanta locului secund, Spandau, a refuzat oferta federației de a lua parte la următoarea ediție a primei ligi.

Atunci s-a luat decizia: locul trei din Regionalliga Berlin (divizia a doua), Tasmania 1900 Berlin, va juca în Bundesliga! Așadar, Becker s-a văzut nevoit să se întoarcă de urgență la Berlin, dar promovarea primită cadou l-a dat peste cap. Asta fiindcă jucătorul Tasmaniei nu avea statut de profesionist, ci avea un job cu normă întreagă! Numai că nu de acum nu mai avea cum să lucreze 40 de ore pe săptămână și s-a înțeles cu patronul său pentru un contract part-time pe perioada celor zece luni ale sezonului. Becker și-a dat seama că echipa nu va prinde purici în Bundesliga, fapt sugerat și dintr-o afirmație a sa, pe care a dat-o ulterior: “N-ar fi trebuit să acceptăm niciodată această ofertă a federației… Micuța noastră echipă nu era pregătită, iar banii erau puțini”.

Totuși, Becker s-a comportat ca un adevărat căpitan și a negociat cu șefii clubului banii pe care trebuiau să-i încaseze jucătorii: o sumă mai mare la începutul campionatului și sume simbolice drept prime, în eventualitatea obținerii unor rezultate favorabile. O altă problemă înaintea începutului campionatului o constituia și lipsa întăririlor, fiindcă un singur jucător cu nume semnase cu Tasmania: Horst Szymaniak. Acesta a jucat timp de zece ani pentru naționala RFGului, în 43 de partide, iar printre echipele de club la care a fost, la loc de cinste se află numele marelui Inter Milano, cu care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1964!

În aceste condiții nu a fost nicio surpriză parcursul dezastruos pe care Tasmania l-a avut (vezi Tasmania, o echipă a recordurilor). Fanii au răspuns pe măsura, iar la o partidă cu Monchengladbach, au venit doar 856, transformând disputa în singura din istoria Bundesligii la care au fost prezenți sub 1000 de fani. Totuși, temerarii care s-au încumetat să își susțină favoriții au fost martorii unui rezultat de colecție: 0-0 (vezi Tasmania, o echipă a recordurilor, ca să înțelegi de ce…).

Drama berlinezilor a atins cote alarmante la ultimul meci pe care trebuiau să-l susțină în deplasare, la Gelsenkirchen, cu Schalke. Ei au ajuns în vestul Germaniei cu puțin timp înainte ca partida să înceapă, iar la câteva zeci de minute după fluierul de final s-au întors cu autocarul, dintr-un motiv halucinant: clubul nu-și mai putea permite să plătească pentru toți componenții lotului o noapte la hotel! Pe cine a mai interesat o înfrângere cu 4-0? Fie că a fost vorba de cea din jocul despre care am pomenit sau despre una similară înregistrată la Hamburg. Dar meciul din marele port german, are și el o istorie aparte. Fiindcă la ora partidei Tasmania era deja în genunchi și virtual retrogradată, căpitanul gazdelor, Uwe Seeler, a fost milos și le-a poruncit colegilor: “Trebuie să câștigăm, dar sub nicio formă nu vom evolua ridiculizându-ne adversarii!”. La finalul meciului, Becker i-a strâns mâna și i-a mulțumit pentru dovada de fair-play pe care a dat-o.

Am vorbit în “Tasmania, o echipă a recordurilor” despre victoria berlinezilor din prima etapă, dar nu am pomenit nimic despre cel de-al doilea și ultim succes: 2-1 în fața Borussiei Neunkirchen. În rest… 29 de înfrângeri! Echipa a avut apoi probleme tot mai mari și în ciuda faptului că a mai fost în trei rânduri aproape de Bundesliga, în 1973 a fost băgată în faliment de o datorie de 800 mii de mărci. Ulterior, formația a fost resuscitată sub numele de Tasmania Gropiusstadt 1973, echipă care nu a jucat însă niciodată într-un eșalon superior celui de-al patrulea.


Iar la final, să-i facem o scurtă prezentare și lui Hans-Gunter “Antze” Becker, căpitanul corăbiei naufragiate. Jucătorul născut pe 31.08.1938 a jucat timp de șapte ani (1963-1969), numai pentru Tasmania Berlin, iar în singurul sezon de Bundesliga la care a luat parte nu a lipsit decât într-un meci din cele 34.

Acest articol a fost publicat în Inedit și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s