De ce Barcelona?

Să vezi FC Barcelona jucând în această perioadă este o adevărată binecuvântare pentru orice iubitor al fotbalului. Probabil că, de foarte puține ori s-a întâmplat în istoria sportului rege, ca o echipă să evolueze atât de bine și să pună la respect orice adversar pe care destinul i-l scoate-n cale. În toamnă am fost șocat de lejeritatea cu care a învins-o pe Real Madrid cu 5-0, iar acum câteva zile nu mi-a venit să cred cât de ușor a surclasat-o pe Mancester United. Practic, în finala Ligii, “diavolii” au arătat ca o echipă de pluton, din simplul motiv că nu au putut imita nici măcar într-o proporție medie, jocul de pase al catalanilor.

Se spune că această Barcelona va muri în curând, fiindcă jucători ca cei pe care-i are în prezent nu vor mai apărea, dar puțini oameni realizează că de fapt, succesele formației nu provin numai datorită aptitudinilor sportive ale fotbaliștilor, ci mai ales mulțumită atitudinii și percepției pe care “extratereștrii” o au asupra a tot ceea ce îi înconjoară. “La junior nu contează rezultatul. Acolo suntem puși să gândim în permanență, să ținem mereu capul sus când avem mingea la picior!”, spunea nu demult Xavi. Și are dreptate, fiindcă mijlocașul Barcelonei nu este un superdribleur, dar furnizează niște pase de o precizie milimetrică, precizie care se învață la antrenamente. Barcelona este singura echipă a cărei joc se bazează aproape exclusiv pe pase. Jucătorii catalani nu driblează decât atunci când este într-adevăr nevoie. Chiar și Messi!

Totul ține de educație. La Barcelona nimeni nu este mai important, ci toți au aceeași valoare. Formează o familie, un grup unit de un bun simț aparte. “Messi e singurul atacant care nu provoacă”, spunea recent Asier Del Horno și nu cred că poate cineva să-l contrazică, fiindcă Leo chiar este o vedetă atipică. Nu-l vezi niciodată umilindu-și adversarul de dragul blitzurilor și nici pasând uitându-se în altă parte. Messi nu driblează, dacă poate pasa unui coechipier mai bine plasat și nici nu se interpune pe traectoria unei mingi pe care consideră că nu o poate controla suficient de bine, în interesul echipei. Oricât de balon de aur ar fi el, argentinianul a fost educat în spiritual grupului. Iar dacă cel mai bun jucător al acestei superechipe se comportă astfel, restul cuvintelor sunt de prisos. Jucătorii Barcelonei dau adesea dovadă de fair-play, fiindcă simulările lor sunt de notorietate, dar poate cineva să-și imagineze un lucru perfect, într-o lume plină de defecte?

Decât să ne gândim cât de păsuită e Barcelona de arbitri, mai bine să rămânem cu imaginea lui Abidal ridicând Cupa sau cu cea a golului marcat de Villa în finală. Reușita unui golgheter pur-sânge, dar care de când a venit la Barcelona pare într-un con de umbră, deși a marcat într-un an peste 20 de goluri. Din vedeta Valenciei a ajuns unul dintre jucătorii de bază al probabil celei mai bune echipe din istoria fotbalului. O echipă-familie, fiindcă nu există cazuri în care coechipierii să se fi certat sau chiar bătut. Și chiar dacă ar fi existat astfel de incidente isolate, presa nu a aflat, fapt care sublinează destul de clar că în vestiarul Barcelonei nu se consumă “sifoane”.

Deși vedete, jucători precum Messi și Xavi sunt de o modestie rară. Pe Leo dacă-l vezi în afara terenului, cu greu ți-ai putea da seama că e fotbalist și asta judecând numai din poze! Dar pe teren arată a super-fotbalist. La fel ca și coechipierul său de la mijlocul terenului, care este nebun după fotbal. Cum să nu rămâi mască, atunci când Xavi spune că urmărea România la Cupa Mondială din 1994?! Nu că e ceva rău în asta, dar parcă e un sentiment ciudat pentru un român, după ce aude din gura unui Iulian Apostol că “eu nu mă uit la fotbal”, iar apoi are șansa să citească un interviu cu Xavi în care catalanul ne vorbește de Stelea și Prodan!

Capul familiei, un oarecare Josep Guardiola, este văzut de mulți drept un antrenor supraevaluat. E adevărat că atunci când conduci de pe bancă o asemenea echipă, totul devine mai ușor, dar să nu uităm că, tocmai Pep l-a reinventat pe Xavi. Jucătorul era la un pas să părăsească formația în 2008, dar Guardiola i-a transmis clar: “nu-mi imaginez echipa fără tine”. Și iată că a avut dreptate. La fel cum a avut dreptate și cu Busquets și Pedro, pe care un fost junior al Barcelonei îi vedea fără viitor în tricoul catalan, numai că Pep i-a transformat în piese de bază în angrenajul celei mai bune mașinării de fotbal din toate timpurile. Probabil nu are capacitatea lui Mourinho să facă performanță la orice echipă, dar nici portughezul nu are capacitatea catalanului de a transforma o echipă în cea mai bună de pe Glob.

La Barcelona totul merge de minune, fiindcă echipa este condusă de foste glorii: Guardiola, Zubizarreta, Luis Enrique, iar în teren evoluează jucători crescuți după o politică ce seamănă din ce în ce mai mult cu cea a lui Bilbao. Poate că “extratereștrii” nu-și respectă adversarii la fel de mult pe cât se respect între ei, dar tocmai aici este cheia succesului…

Acest articol a fost publicat în Editoriale și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la De ce Barcelona?

  1. Raul Săran spune:

    Într-adevăr, Barcelona este o echipă fantastică. Totuşi, eu aştept cu nerăbdare să văd cum va muta Mourinho în sezonul următor. Sunt sigur că cele două „El Clasico” (asta în cazul în care vor fi doar două) vor fi cel puţin la fel de spectaculoase precum cele 4 meciuri din sezonul abia încheiat.

  2. TANO spune:

    daca cu chelsea in 2009 englezii primeau ce aveau de primit, astazi nu se mai vorbea de barcelona. in semifinalele din acest sezon din nou a fost o partida cu mult scandal. eliminarea lui pepe a fost scandaloasa. nu trebuie uitat ca cu cateva secune mascherano a fost iertat de rosu dupa o intrare urata asupra aceluiasi pepe. golul anulat lui higuaian din retur e de tot rasul, cum au inventat arbitrii acolo fault in atac e de domeniul dosarelor x. mai are rost sa vorbim de rosul vazut de van persie?! pacat ca bendtner a preluat cu un centimetru in plus ca alta era astazi istoria. cat despe campionatul spaiol nu are rost sa vorbim acolo nu exista decat 2 echipe. diferenta a fost facuta intr-o singura etapa. barca bate la villiareal din hentul lui pique, iar acasa madridul e furata ca in codru refuzandui-se 2 penalty pe care le vedeai si de pe luna cu gijon. diferenta in loc sa se reduca la 2 puncte si meci direct la madrid, ajunge la 8 puncte in favoarea barcelonei. echipa asta e impinsa de la spate de ani buni de arbitraje. se spune ca unii uci fotbalul. catlanii il triseaza meci de meci prin simulatorii de seviciu pedro si busquets. in plus e foarte dubioasa recuperarea in timp record reusita de abidal. in doar 2 luni jumate sa poti juca 90 de minunte in finala de Chapions League pe un post solicitant la efort, dupa o tumoare la ficat e foarte dubios si ridica multe semne de intrebare.

    • Nu te contrazi, fiindcă nu sunt nici pe departe vreun fan de-al Barcelonei și am văzut cu ochii mei că a fost ajutată. Totuși, nu poate nimeni contesta faptul că este o superechipă. Să nu uităm că în 2010 a ratat calificarea în finala Ligii, după ce lui Bojan i s-a anulat un gol perfect valabil. Cât despre Abidal, nu mi se pare o surpriză recuperarea sa. Din câte se pare tumoarea nu a fost canceroasă, iar ficatul este organul care se reface cel mai rapid. Și când ești fotbalist la un club precum Barcelona, nu ai cum să nu beneficiezi de cele mai bune condiții medicale. Arbitrajele, din păcate in fluențează grav fotbalul, dar consider că Barcelona ar domina oricum îna cest moment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s