Tasmania Berlin, o echipă a recordurilor

Majoritatea campionatelor din Europa sunt dominate de echipe ce provin din capitala țării respective, dar există și excepții. Dintre acestea, cele mai răsunătoare provin tocmai din Big 5, adică grupul celor mai importante cinci campionate de pe Bătrânul Continent. Doar Real Madrid domină fotbalul din Spania, fiindcă în Anglia, Italia, Germania și Franța, ierarhiile sunt conduse de formații din alte orașe decât capitalele.

În primele trei divizii din Albion există 10 echipe din Londra, dar numai trei au luat titlul în Anglia de-a lungul anilor: Arsenal, Chelsea și Tottenham. Dintre acestea, doar “tunarii” se pot lăuda cu un număr consistent: 13. O cifră oricum mică în comparație cu cele ale lui Manchester United (19) și FC Liverpool (18). La Roma, nu au ajuns de-a lungul istoriei decât cinci trofee care încununează campioana Italiei: 2 la Lazio și 3 la AS. Un număr neînsemnat dacă socotim distincțiile cluburilor din Torino, Milano sau Genoa (vezi Statistică).

La Paris au ajuns 10 titluri, dar acestea au fost aduse de patru echipe diferite: Standard Athletic Club, RCF, CA și cea mai cunoscută dintre ele, PSG. Cum primele sunt mai mult relicve, să spunem că doar PSG mai poate emite pretenții să câștige în viitor un campionat în Hexagon. Dar situația de la Berlin este cea mai proastă. Două echipe au luat de-a lungul istoriei titlul, ultima dată chiar cea fanion, Hertha, în 1930 și 1931. O mai făcuse și Viktoria în 1908 și 1911. Așadar, nu s-a întâmplat niciodată ca un club din capitala Germaniei să câștige Bundesliga. Dar s-a întâmplat să stabilească câteva recorduri în această competiție.

Tasmania Berlin nu se poate lăuda însă, din păcate, decât cu recorduri negative. Multe recorduri negative. Clubul a fost înființat în 1900, iar în 1973 a dispărut, dar între timp a prins și un sezon de Bundesliga. În 1965-1966, dar numai pentru că, Hertha fusese retrogradată din cauza unor nereguli și era de neconceput ca orașul să nu fie reprezentat de nicio formație în primul eșalon. Cum echipele retrogradate Schalke și Karlsruher și-au manifestat intenția de a prelua locul Herthei, oficialii ligii nemțești au hotărât ca pentru un an să suspende retrogradarea și să adauge două echipe la numărul de 16 existent inițial. Abia așa a reușit Tasmania 1900 să joace în Bundesliga, în condițiile în care terminase pe locul trei Regionala Berlin! Decizia a fost însă una pripită, fiindcă participarea echipei în primul eșalon a fost o adevărată catastrofă sportivă. În mod surprinzător, primul meci a fost câștigat cu 2-0 în fața lui Karsruher, în fața a 81.500 de spectatori (!!), dar următoarele 33 au țesut un coșmar care a pecetluit cele mai slabe recorduri din istoria întrecerii: cele mai puține victorii (2), cele mai multe înfrângeri (28), cele mai puține goluri marcate (15), cele mai multe primite (108), dar și cel mai mic număr de puncte obținut (8)!

Și acestea sunt numai cele principale, fiindcă Tasmania a fost spulberată chiar la toate capitolele. Pentru a vă face o idee cât mai corectă, citiți lista de mai jos:
– singura echipă care a participat în Bundesliga și nu a câștigat în deplasare;
– cea mai lungă perioadă fără victorie: 31 de meciuri, între august 1965 și mai 1966;
– cele mai multe înfrângeri pe propriul teren într-un sezon: 12;
– cea mai categorică înfrângere pe propriul teren: 0-9 cu Meidericher SV pe 26 martie 1966. Un record care a fost la un pas să fie egalat în 2000, de Leverkusen care a învins cu 9-1 la Ulm. Golul gazdelor a fost înscris în prelungiri;
– cei mai puțini suporteri la un meci: 827, pe 15 ianuarie 1966, în fața Borussiei Monchengladbach.

Alte recorduri fie au fost depășite, fie “doar” egalate. Unul dintre ele, este numărul de victorii, care a fost “reușit” și de Wuppertaler în sezonul 1974-1975, la fel cum Arminia Bielefield a pierdut 10 meciuri consecutive în campionat în stagiunea 1999-2000. Fanii echipei o botezaseră Tasmania Bielefield… Și cele 8 înfrângeri la rând de pe propriul teren sunt un record, dar unul împărțit cu Hansa Roștock, club care a reușit aceeași contraperformanță între 2004 și 2005.

Un singur record stabilit inițial de Tasmania nu mai stă în picioare din 1993, an după care chiar două formații l-au depășit: FC Saarbrucken și mult mai titrata FC Koln. Este vorba despre numărul de minute consecutive, jucate, fără gol marcat.

O istorie tristă, dar luminată puțin de un eveniment amuzant pentru toată lumea, exceptându-i pe fanii lui Kaiserslautern. În acel sezon de pomină, campioana Germaniei din 1998, a fost singura care nu a învins-o pe Tasmania! A reușit doar două remize, 0-0 și 1-1!

Acest articol a fost publicat în Inedit și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s