Al Habsi, uriașul somalez

Cu toții știm savuroasele bancuri cu somalezi, a căror principală însușire este dimensiunea redusă. A somalezilor, nu a bancurilor… Dar acum, vom vorbi despre un “specimen” de 1,94 metri. De fapt, Ali Al-Habsi nu este african, ci provine din descendenți ce au trăit în statul din estul Continentului Negru. Este vorba despre un portar născut pe 30 decembrie 1981, ce apără culorile naționalei Omanului, pentru care a jucat până acum de 70 de ori. Dar evident, nu prin asta se remarcă.

Al Habsi a debutat în fotbalul mare în 2002, la echipa locală Al Nasr, după ce jucase patru ani în liga a doua din Oman. În tot acest timp, portarul a avut și un job part-time, acela de pompier! Norocul i-a surâs în 2003, când s-a transferat la Lyn Oslo, iar după numai un an, a cucerit titlul de cel mai bun portar din campionatul Norvegiei. Interesant este că, odată cu transferul său în Scandinavia, Al Habsi a devenit primul fotbalist din Oman care juca într-o ligă profesionistă din Europa. Trei sezoane reușite la Oslo și asiaticul a fost transferat de echipa engleză de primă ligă, Bolton Wanderers. A stat însă doi ani pe tușă, ca abia în sezonul 2007-2008 să-și facă debutul oficial în Premier League. A bifat 10 meciuri, dar apoi au urmat alte două stagiuni în care nu a intrat niciodată pe teren. Așadar, în cinci ani în tricoul lui Bolton, Al Habsi a jucat doar 10 partide! Părea o pierdere de vreme, din punct de vedere profesional, transferul în Anglia, dar totul s-a schimbat în 2010.


La 28 de ani, internaționalul din Oman este împrumutat la Wigan, tocmai formația împotriva căreia debutase în Premier League! Aici, se impune și devine unul dintre oamenii de bază ai echipei. Pe 28 august 2010, când a debutat împotriva lui Tottenham, a jucat foarte bine și a fost numit omul meciului. De atunci, a apărat poarta formației în 27 de partide și chiar dacă Wigan este pe ultima poziție, are șanse reale să evite retrogradarea. Iar Al Habsi poate contribui în realizarea acestui lucru. Altfel, portarul cotat la patru milioane de euro, nu ar fi în vizorul lui Arsenal Londra…

Acest articol a fost publicat în Portari și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Al Habsi, uriașul somalez

  1. gigi becali spune:

    frumos pleci de jos si ajungi tot mai sus…bravo lui…daca tot a jucat la lyn oslo, as vrea sa stiu ce s a intamplat cu aceasta echipa a fost retrogadata? din ce cauza? e o echipa de traditie in norvegia o campioana iar acum se afla in liga a patra ceva de genu…a patit la fel precum u craiova??

  2. Lyn a retrogradat în 2009 în Liga a doua, dar din cauza problemelor financiare a ajuns mai jos. Până la urmă s-au redresat şi în anul ăsta joacă în Liga a 3 a şi au şanse bune să revină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s