Duncan Edwards, victima destinului


Sursa: red11.org

Putea juca la acelaşi nivel cu Pele sau Maradona. Putea fi cel mai mare fotbalist european al tuturor timpurilor, dar destinul i-a fost potrivnic. Este povestea unui fotbalist care până la 21 de ani, a jucat la cel mai înalt nivel posibil, având un amalgam de calităţi, nemaiîntâlnit la niciun alt jucător. Din păcate, cariera sa se va încheia tragic într-o lună de februarie.

Fost fotbalist englez, Duncan Edwards, s-a născut în anul 1936 la Dudley şi încă de la vârsta de 12 ani a fost remarcat de scouterul lui Manchester United, Jack O’Brien. Talentul său uriaş atrăsese şi privirile celor de la Wolverhampton Wanderers şi Aston Villa, iar managerul lui United, Matt Busby, s-a grăbit să-l ia la echipă. Cum jucătorul nu avea încă 17 ani, nu a putut semna decât un contract de amator, pe 2 iunie 1952, când nu împlinise nici 16! Ulterior a semnat un contract de profesionist, dar data nu este cunoscută cu exactitate. Unele voci susţin că semnătura a fost pusă în noaptea de octombrie, imediat după ce Edwards a împlinit 17 ani, când un oficial de-al lui Manchester a mers personal la casa unde tânărul locuia cu părinţii. Clubul făcea tot ce-i stătea în putinţă ca să nu-l piardă. Şi nici nu aveau să o facă.

Alţii au susţinut chiar că Duncan, şi-a pus de fapt semnătura pe acel contract profesionist chiar în ziua de 2 iunie 1952, când oficial el era jucător amator. Aceste zvonuri au stârnit mânia managerului lui Wolverhampton, Stan Cullis, care neputându-se împăca cu ideea că a ratat acest mare talent, i-a atacat pe cei din Manchester, acuzându-i că au cumpărat familia tânărului pentru ca acesta să devină fotbalistul lor. Dar Edwards a menţionat că a fost exclusiv dorinţa lui de a juca pentru clubul manageriat de Busby. În plus, puștiul a început să urmeze la Manchester şi cursurile unei şcoli de tâmplărie, care aveau să-i fie de folos, în cazul în care nu s-ar fi realizat pe terenul de fotbal.


Sursa: red11.org

Debutul lui Dunca Edwards în prima ligă a venit la data de 4 aprilie 1953, când avea doar 16 ani şi 185 de zile. Chiar dacă echipa sa a pierdut în faţa lui Cardiff City cu 4-1, el a rămas cu amintirea de a fi cel mai tânăr fotbalist din istoria primei divizii engleze. Echipa acelor ani avea mulţi fotbalişti maturi, dar era cunoscută afinitatea lui Busby pentru tineri. Astfel, pe lângă Duncan, în 1953 i-a mai promovat şi pe Dennis Viollet, dar şi Jackie Blanchflower, care alături de alţi câţiva tineri formau celebrii “Busby Babes”.

Un singur an mai târziu, Edwards a devenit om de bază la prima echipă, jucând în 24 de meciuri din prima ligă, chiar dacă în acelaşi timp era titular incontestabil şi la fotmația de tineret. Tot în 1954, Duncan este convocat în premieră la naţionala sub 23 de ani, iar oficialii fotbalului englez îl considerau eligibil şi pentru prima selecţionată a ţării. În ciuda acestui fapt, pe 27 martie când l-au urmărit la un meci cu Arsenal, el nu a dat randamentul scontat şi drept consecinţă nu a fost chemat la echipa reprezentativă. Nimic nu era pierdut, fiindcă avea doar 17 ani.

În sezonul 1954-1955 , Duncan Edwards se impune definitiv la Manchester, pentru care îmbracă de 36 de ori tricoul în prima ligă, reuşind să înscrie şi şase goluri, primele ale sale în Division One. Nivelul crescut de joc i-a adus în sfârşit prima selecţie în echipa Albionului. Pe 2 aprilie 1955, devine cel mai tânăr debutant la prima reprezentativă, după cel de-al doilea război mondial şi aşa va rămâne până în anul 1998, când Michael Owen a evoluat prima dată pentru Anglia. Trei săptămâni mai târziu, Busby a profitat de statutul pe care-l avea încă Edwards şi l-a trimis pe acesta să joace la echipa de tineret, în cea de-a treia finală de FA Cup la acest nivel. Decizia a fost aspru criticată de oamenii din Anglia, dat fiind faptul că era considerat imoral ca un internaţional să ia parte la acea competiţie, mai ales că a fost unul dintre oamenii decisivi ai victoriei pe care tinerii lui United au obţinut-o în finală. Deşi ca vârstă se potrivea, nivelul la care tânărul ajunsese era cu mult superior celorlalţi fotbalişti de până în 18 ani.


Sursa: red11.org

Din cauza vârstei a apărut şi un inconvenient: înrolarea în armată, care la acea dată era obligatorie pentru toţi bărbaţii şi pe deasupra, mai dura şi doi ani. Totul s-a petrecut în mai 1955, după ce s-a întors dintr-un puternic turneu amical al naţionalei, în cadrul căruia jucase împotriva Franţei, Portugaliei şi Spaniei. Cu toate acestea, el a fost lăsat să joace încontinuare pentru echipa de club şi pentru prima reprezentativă. În plus, a luat deseori parte şi la meciurile de fotbal din cadrul armatei, reuşind să strângă într-un an cu totul, aproape 100 de partide !

În anul competiţional 1955-1956 a jucat de 33 de ori pentru Manchester, ajutându-şi echipa să câştige campionatul cu un avans de 11 puncte faţă de Blackpool. Sezonul următor a fost aproape la fel, cu menţiunea că, pe lângă titlul în First Division, a jucat şi în finala FA Cup, pierdută cu 2-1 în faţa lui Aston Villa. Mai mult, Duncan Edwards a luat parte şi la primul sezon al lui United din Cupa Campionilor Europeni. Aici a jucat şapte meciuri, inclusiv în victoria istorică, 10-0, împotriva lui Anderlecht Bruxelles. În 1957, el era deja om de bază şi la echipa reprezentativă, jucând în toate meciurile de calificare pentru Cupa Mondială din 1958. Toate indiciile îl dădeau pe puştiul de 21 de ani drept viitor căpitan al Albionului şi marea speranţă a naţionalei pentru Cupa Mondială ce urma peste numai un an.

Începutul sezonului următor a fost unul promiţător, întrucât Duncan Edwards arăta o formă excelentă. Pe data de 1 februarie 1958, a marcat primul gol al victoriei 5-4 împotriva lui Arsenal, din campionat. În ciuda acestui fapt, presa l-a criticat, considerând că a fost vinovat la ultima reușită a “tunarilor”, când a ţinut prea mult mingea în tentativa de a-l impresiona pe selecţioner. Cinci zile mai târziu, tânărul avea să joace ultimul său meci pentru United, la Belgrad, în egalul cu Steaua Roşie (3-3), rezultat ce le-a permis “diavolilor” să prindă în premieră, un loc de semifinale în Cupa Campionilor Europeni. A fost cea din urmă apariţie, fiindcă în acel an, o mare nenorocire avea să lovească clubul din Manchester: accidentul aviatic de la Munchen.

Decolând de la Belgrad, avionul ce ducea echipa spre Marea Britanie, a aterizat în orașul bavarez pentru realimentare, iar la scurt timp după ce decola din nou, s-a prăbuşit, chiar pe pista aeroportului. Şapte fotbalişti au murit pe loc. Edwards supravieţuise, dar avea grave afecţiuni. A fost transportat la spitalul din Rechts der Isar cu fracturi multiple la picioare şi coaste şi ce era mai grav, cu rinichii făcuţi praf. Medicii care l-au văzut, se arătau optimişti cu privire la însănătoșirea sa, dar aveau mari reţineri când erau întrebaţi despre posibilitatea ca Duncan Edwards să mai joace fotbal vreodată. Ei au adus urgent un rinichi artificial la spital, care să-l ajute să depăşească situaţia critică. Dar organul în cauză, a scăzut capacitatea de coagulare a sângelui, ceea ce i-a provocat tânărului o hemoragie internă. În ciuda suferinţei pe care o îndura, se spune că Edwards l-a întrebat pe asistentul lui Busby, Jimmy Murphy, la ce oră începe meciul împotriva lui Wolves, pe care nu voia să-l rateze sub nicio formă. Doctorii erau uimiţi de dorinţa sa de a trăi. Din păcate însă, după o grea suferinţă a încetat din viaţă pe 21 februarie, din cauza insuficienţei renale, la numai 21 de ani… La înmormântare au venit peste 5000 de oameni, iar în prezent mulţi fani, încă-i vizitează locul de veci.

O carieră sclipitoare, curmată brusc a 21 de ani, când mijlocaşul Duncan Edwards, deja strânsese 195 de meciuri oficiale pentru Manchester United şi pentru naţională şi marcase 26 de goluri!


Sursa: red11.org

La cei 1,80 m ai săi, era un fotbalist înalt pentru acele vremuri, dar avea şi capacitatea de a juca mingea la fel de bine cu ambele picioare şi de a da la fel de corect atât o pasă lungă, cât şi una scurtă. Statura, tehnica, rezistenţa şi personalitatea puternică. Toate acestea erau calităţi ce se regăseau în tânărul jucător. De asemenea, era cunsocut şi pentru polivalenţa sa, spunându-se că putea acoperi fără probleme orice suprafaţă a terenului. Iniţial, mijlocaş defensiv, se zice că a început odată o partidă pe postul de vârf, întrucât colegul său din acea parte a terenului se accidentase şi a terminat-o ca fundaş central, din acelaşi motiv.

Tocmai aceste calităţi l-au transformat într-un jucător unic. Se spune că Duncan Edwards ar fi ajuns la un nivel mai ridicat chiar decât Pele şi Maradona. Acest lucru nu-l vom şti niciodată, dar cert este că nimeni nu poate spune că există vreun fotbalist care să fi jucat la acest nivel şi să fi avut la fel de multe calităţi precum Edwards.

Acest articol a fost publicat în Campioni și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Duncan Edwards, victima destinului

  1. AdrianEugen spune:

    Pacat,mare pacat😦 poate era mai bun decat Pele sau Maradona(care dupa parere mea e mai slab ca Pele)

  2. Ionut spune:

    Mircea, iti recomand un nume de fotbalist sa-i afli povestea: Jimmy Greaves. Jucatorul asta este o legenda vie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s