Calcio Fiorentino

Florenţa este un oraş cunoscut pentru artă, dar şi pentru echipa sa de fotbal, care recent a jucat o semifinală de Cupă UEFA şi mai apoi de două ori în grupele Ligii Campionilor. Dar fotbalul de aici nu se rezumă doar la clubul local. Chiar dacă se spune că englezii au inventat fotbalul, forme ale acestuia au fost atestate din cele mai vechi timpuri.

Este adevărat, formatul actual, britanicii l-au dat, dar în secolul al XVI-lea, la Florenţa se desfăşura un joc ce purta numele de “Calcio Fiorentino”. Perioada în care avea loc era aceea cuprinsă între Bobotează şi Postul Mare. “Calcio storico”, aşa cum este cunoscut în prezent, era un soi de fotbal, mult mai violent. Tinerii aristocraţi din oraş se îmbrăcau în costume şi luau parte la jocul cu mingea. Ei nu erau împărţiţi în echipe, ci jucau pe cont propriu, după reguli aproape barbare. “Regulamentul” prevedea că au voie să lovească orice oponent cu pumnul sau piciorul, fiind admise chiar şi lovituri sub centură. Aceste durităţi, erau oarecum explicabile, dacă ne gândim că iniţial, jocul era de fapt un exerciţiu militar.


Sursa: Wikimedia

În anul 1580 apare şi un prim regulament scris, la iniţiativa contelui Giovanni de’ Bardi di Vernio. “Discorso sopra ‘l giuoco del Calcio Fiorentino” este considerat actualmente, cel mai vechi regulament ce are legătură cu orice formă de fotbal. Se formau echipe de câte 27 de jucători şi golurile puteau fi înscrise aruncând mingea peste un punct desenat pe suprafaţa terenului. Acesta din urmă, nu era nimic altceva decât o uriaşă groapă cu nisip, care avea câte o ”poartă” la fiecare capăt. Corectitudinea era asigurată de un arbitru principal şi şase secundari, iar durata unei dispute era de 50 de minute.

Dintre cei care l-au practicat de-a lungul timpului, putem să-i amintim pe papii Clement al VII-lea, Leo al XI-lea şi Urban al VIII-lea. În ciuda acestui fapt, ineditul sport, a încetat să mai existe în anul 1739, cu peste un secol înainte ca fotbalul modern să apară. Dar în anul 1930, şi-a reluat cursul. Pentru a păstra tradiţia, multe reguli au rămas, inclusiv intrările dure, chiar dacă au fost interzise loviturile în zona capului. Astfel, în fiecare an, în a treia săptămână a lunii Iunie se dispută trei partide de „Calcio Fiorentino” în Piaţa „Sfânta Cruce” din Florenţa.


Sursa: Wikimedia

Acest articol a fost publicat în Istorie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s