The Boxing Day

   În mod sigur aţi auzit de nenumărate ori această formulare, când vine vorba de Premier League, dar probabil nu ştiţi prea sigur la ce se referă. Staţi liniştiţi, pentru că originea termenului nimeni nu a descifrat-o. Cel puţin nu în totalitate.

    Data de 26 decembrie este specială în Anglia, fiindcă atunci se joacă meciuri în prima ligă de fotbal, chiar dacă este a doua de Crăciun. Poate vă gândiţi că numele are legătură cu boxul, ori chiar cu fotbalul. Sau că este intitulată astfel pentru a-i compătimi pe fotbalişti, care în loc să stea cu familia, trebuie să fie pe teren. Nimic nu este adevărat.

    De fapt etimologia sintagmei este neclară. Numele în sine provine de la un soi de cutie a milei, în care oamenii donează bunuri pentru săraci. Aceasta este desfăcută pe data de 26 decembrie pentru a împărţi conţinutul nevoiaşilor. Este o zi liberă prin lege, iar dacă pică în weekend, lunea ce urmează este declarată liberă. Chiar şi aşa, în dicţionar, această zi este menţionată ca fiind prima a weekendului ce pică după Crăciun, aşadar nu neapărat pe 26 decembrie.

     Dar nu este singura versiune. Se mai spune că această cutie din lemn, care stă la originea termenului, era cea folosită pe corăbii, în Evul Mediu. Era sfinţită şi aşezată pe navă înainte ca aceasta să plece în larg. Scopul era de a purta noroc în expediţie şi de a feri echipajul de pericole.

    Revenind însă la versiunea cu darurile pentru săraci, trebuie spus că şi aici apar două ipoteze. Una se referă la obiceiul de a aşeza aceste cutii în fiecare biserică în perioada Crăciunului, enoriaşii punând lucruri care în a doua zi sunt împărţite celor fără posibilităţi. Totodată se spune că muncitorii săraci, care erau nevoiţi să lucreze în Sărbătoarea Naşterii Domnului, primeau drept răsplată a doua zi liberă, dar şi o cutie cu daruri dintre cele mai diverse (mâncare, bunuri, haine etc.), pentru ei şi familia lor.

     Toate variantele sunt adevărate, dar nimeni nu ştie exact de la care dintre ele provine numele acestei zile. Probabil că fiecare a contribuit cu câte puţin, dar cert este că nu are nicio legătură cu fotbalul în sine. Pentru jucători e un sacrificiu, dar sunt curios cum va fi pentru cei care vor juca pe întâi. În după-amiaza zilei de 1!

Acest articol a fost publicat în Inedit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s