“Mi-e atât de frică de retragere, încât nu pot să mă opresc!”

    

     Un titlu sugestiv, compus din vorbele unuia dintre cei mai titraţi fotbalişti pe care i-a avut Manchester United în istorie. Ryan Giggs, mijlocaşul galez, ajuns la vârsta de 37 de ani, joacă în continuare cu dezinvoltură maximă. Nu mai are viteza şi agilitatea de acum 10 ani, dar cu siguranţă rămâne încă o piesă indispensabilă din angrenajul lui Manchester United. Nu mai are postul de titular garantat, dar cum oare ar putea un mijlocaş ofensiv, de 37 de ani să joace meci de meci în Premier League?!

     Britanicul a îmbrăcat prima dată tricoul lui United, în sezonul 1990-1991, când nu avea nici 18 ani, rămânând la acest club pentru totdeauna.  A intrat în al 21-lea sezon pe Old Trafford şi după spusele lui, încă nu ia în calcul varianta retragerii. A devenit cel mai titrat jucător din istoria clubului, a câştigat tot ce se poate câştiga şi a jucat pentru Manchester United în 850 de meciuri oficiale! În aceste condiţii, motivaţia de a continua ar scădea simţitor la mulţi fotbalişti, însă nu şi la acest extraordinar atlet. Dragostea pentru sportul rege l-a făcut să îl respecte şi să-i dea totul. Drept recompensă, “zeul fotbal” l-a ferit de  accidentări şi i-a oferit numeroase satisfacţii.

      Din sezonul în care a debutat şi până în 2009, nu a existat an, în care să nu bifeze cel puţin 37 de meciuri oficiale, doar pentru Manchester United, regula fiind încalcată sezonul trecut, când a jucat în “doar” 32. În Premier League a strâns până la finalul lui 2010, 595 de jocuri, dar mai important, a câştigat alături de echipă 11 titluri de campion! Record absolut şi greu egalabil, având în vedere că următorii clasaţi, sunt foştii fotbalişti ai lui FC Liverpool, Alan Hansen şi Phil Neal, care se pot lăuda cu opt astfel de distincţii. Dintre cele 18 campionate ale lui Manchester United, Giggs a fost părtaş la cele din: 1993, 1994, 1996, 1997, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2008 şi 2009. Să menţionăm că în absolut toate cele 21 de sezoane (incluzându-l şi pe actualul), galezul a reuşit să înscrie cel puţin odată, lăudându-se în total cu un palmares de 109 goluri în prima divizie engleză. Golul cu numărul 100 în campionat, a venit pe 8 decembrie 2007, împotriva lui Derby County. Ca număr de reuşite, Giggs a atins apogeul în anul 1993-1994, când a punctat de 13 ori numai în Premier League,

      Performanţele sale nu se opresc aici, fiindcă pe lângă aceste cifre în dreptul lui Ryan Giggs mai sunt înscrise patru cupe ale Angliei (1994, 1996, 1999, 2004) şi patru cupe ale Ligii Angliei (1992, 2006, 2009, 2010) . În FA Cup, britanicul a strâns 65 de partide, marcând şi 10 goluri, în timp ce în Cupa Ligii a punctat de 9 ori în 37 de partide. De altfel, el este singurul fotbalist din istoria lui Manchester United, ce a câştigat toate Cupele Ligii Angliei, pe care clubul le are în palmares.  Dar numărul de trofee interne nu se opreşte “doar” la 19, fiindcă Giggs a triumfat cu echipa şi în Supercupa Angliei. De opt ori (1993, 1994, 1996, 1997, 2003, 2007, 2008 şi 2010)!

 

      La nivelul competiţiilor europene, a obţinut succesul suprem de două ori: în 1999 şi în 2008, când a ridicat deasurpa capului trofeul UEFA Champions League. A mai câştigat în 1991, la primul său sezon pe Old Trafford, Cupa Cupelor, dar şi Supercupa Europei, iar în 1999 şi-a trecut în cont Cupa Intercontinentală. Nouă ani mai târziu, câştigă ceea ce deocamdată este, ultimul său trofeu internaţional: Campionatul Mondial al Cluburilor. În competiţiile continentale, Ryan a strâns 135 de jocuri şi 28 de goluri, dintre care unul are o simbolistică aparte. Marcat în meciul cu Wolfsburg din grupele Ligii Campionilor 2009-2010, acesta a fost al 150-lea pentru Manchester United, performanţă reuşită de doar alţi opt fotbalişti în toată istoria clubului. În prezent a ajuns la cifra de 156 reuşite, dar cu siguranţă nu se va opri aici.

     32 de trofee majore câştigate cu echipa, numeroase distincţii individuale, 850 de meciuri şi 156 de goluri, adică suficiente motive, pentru ca Ryan Giggs să intre pe vecie în istoria unuia dintre cele mai mari cluburi din lume, dar şi în grupul select al marilor fotbalişti ce şi-au dedicat cariera unei singure echipe, alături de nume importante precum Paolo Maldini, Alessandro Del Pierro, Raul Gonzales (pentru că nu din vina lui a plecat după 15 ani de la Real la Schalke…), Francesco Totti, Rogerio Ceni sau Steven Gerrard. Cu toate acestea Giggs nu este pe deplin fericit, fiindcă se înscrie şi pe lista numelor grele ce nu au jucat niciodată la vreun turneu final. Modesta naţională a Ţării Galilor nu a emis reale pretenţii de calificare decât la Euro 2004, când a fost eliminată la baraj de către Rusia. Între 1991 şi 2007 a îmbrăcat tricoul reprezentativei ţării sale de 64 de ori, înscriind 12 goluri, dintre care 10 în meciuri oficiale.

     O carieră impresionantă, descrisă sec, în cifre. Dar în cifre ce cuantifică un număr imens de trofee, de apariţii în partide oficiale şi de goluri marcate. Acesta este Ryan Giggs. Un fotbalist uriaş, ce şi-a valorificat la maximum talentul şi care continuă să uimească zeci de mii de microbişti cu evoluţiile sale.

Acest articol a fost publicat în Campioni și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la “Mi-e atât de frică de retragere, încât nu pot să mă opresc!”

  1. lazar mihai alexandru spune:

    multumesc mult pentru acest post.Ryan Giggs este pt mine nr.1 si va ramane in inima mea,am 21 de ani atatia ani cat are el la United.iubesc Manchester United de 7 ani.Ryan nu este doar un mare fotbalist de talie mondiala ci si un om cu un caracter special,un OM,o legenda vie si un model de viata de luat in seama.si eu mi-as fi dat viata pt United si nu m-as plictisi sa joc alaturi de Ferguson nici 30 de ani.Love U Ryan a true Red.felicitari pentru acest site si multumesc pentru aceste clipe oferite de fotbal adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s