1890, anul plasei

    Fotbalul are rădăcini dintre cele mai vechi, dar de-a lungul timpului s-au înregistrat numeroase inovaţii, care au avut menirea să îmbunătăţească condiţiile de joc, să crească spectaculozitatea fenomenului, ori să asigure un confort cât mai ridicat celor ce urmăresc partidele din tribune. Introducerea cartonaşelor roşii, acordarea a trei puncte la victorie, în loc de două, ori îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de pe stadioane sunt doar câteva dintre aceste aspecte.

   Acum 120 de ani, toate acestea nu puteau reprezenta decât cel mult o himeră, fiindcă nu existau turnee internaţionale şi nici fotbal practicat pentru bani, glorie şi fanatici. Totul era o frumoasă distracţie a oamenilor. Tot atunci, în anul 1890, s-a jucat primul meci, în care porţile au avut ataşate plase. Evenimentul, s-a produs în Anglia, la o partidă dintre Nottingham Forest şi Bolton Wanderers.

    Evenimentul l-a avut la bază pe inginerul John Brodie. Ideea sa a avut ca scop uşurarea muncii arbitrilor. Totul a pornit de la un meci de-al lui Everton la care a asistat, pe Goodison Park, când în urma unui şut nimeni nu a putut spune concret dacă balonul a trecut sau nu prin poartă! Astfel, inovaţia lui Brodie a fost pusă în practică prima dată, la meciul amintit mai sus şi impactul pozitiv pe care l-a avut, au transformat-o în curând, într-unul dintre elementele obligatorii de pe terenul de fotbal. Însăşi Federaţia a dat această dispoziţie. Încă din acea perioadă el a mai recomandat şi folosirea unor clopoţei sau a unor alte instrumente asemenea lor pentru a se putea şti cu certitudine, când mingea depăşeşte linia porţii. Măsura a fost aplicată în alte sporturi, însă niciodată în fotbal. Cel puţin nu la nivel profesionist, cu toate că a trecut peste un secol de la ideea strălucitului inginer britanic.

    Pentru inovaţiile sale, dintre care cea amintită mai sus este cea mai celebră, în ziua de 6 iulie 2000, s-a inaugurat o placă comemorativă în cinstea lui, la 66 de ani de când a trecut în nefiinţă. Monumentul se regăseşte în oraşul Liverpool, lângă vila din Ullet Road, acolo unde a locuit John Brodie.

Acest articol a fost publicat în Inedit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s